CAZANUL ȘI FLORILE GLORIOASE
A venit el din armată
pus de-ai noștri din Palat.
Nu luptase niciodată.
Dar cu toate astea, tată,
auzise de Banat.
Că a fost la Timișoara,
deși n-o are-n (CV) siviu.
Da, e cam vopsită cioara,
el atuncea-și făcea școala,
încă nu purta chipiu.
Vă ziceam că-i președinte
ori director, barosan…
Se dă mare,
jmeker tare.
„Toți din club supuși îi am!”
Lumea-i zice „Colonelu”,
deși e pensionar.
Cumulează sălărelu’,
trage tare de ciolan.
Nu-nțelege ce-i cu sportul.
Nu-nțelege mai nimic.
El așteaptă doar raportul.
Umflă pieptul. E voinic.
În CV-ul lui e ceață,
cursuri și vrăjitorii.
Plutonier a fost o viață,
un cazan cu pedigree.
A dat prime ilegale,
pe de-a moaca, se-nțelege.
Legea n-o știa, e jale!
După bani, după parale
acum trebuie s-alerge.
Florile au luat trofeul.
Ba chiar două, într-o zi!
El răcnește-acum, ca leul:
„Credeți că sunt papagal?
Vreau răspunsul federal!
Cupa e națională
sau doar tradițională?”
Mare semn de întrebare…
Lumea-n-club își bagă coate.
Așa-i când ai capul tare,
te crezi bun, valoare mare…
Sportul nu-i armată, frateee!
(Nici șaorma cu de toate.)
Vali Mocanu
