Familia Ralucăi, tânara mămică ce suferă de leucemie: „Avem nevoie doar de Dumnezeu și de oameni care să doneze sânge”

0
9045

Raluca Filip ColgiuFamilia Ralucăi Colgiu,  buzoianca diagnosticată cu leucemie care are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a putea să-și vadă fetița crescând, mulțumește tuturor celor care s-au mobilizat, fără precedent, și care au promis că vor dona sânge pentru ca tânăra să poată trece cu bine de cea mai mare cumpănă din viața sa.
Florin, soțul Ralucăi, a dorit să le mulțumească celor care i-au sărit în ajutor, subliniind că familia sa are nevoie în această încercare doar de Dumnezeu și de sprijinul semenilor care pot dona sânge.

„Vreau să mulțumesc pentru ajutor tuturor persoanelor care au ales să se implice fie că sunt cunoscuți sau oameni pe care nu i-am întâlnit, poate, niciodată. Pentru a evita altfel de probleme și pentru ca oamenii de bună credință să nu fie puși în situația de a fi păcăliți de diverse persoane care ar avea intenția să își asume anumite roluri, doresc să aduc la cunoștința opiniei publice că NU AM SOLICITAT și NU VOM SOLICITA nici un fel de ajutor material. Din fericire familia îi poate asigura Ralucăi toate resursele materiale de care are nevoie în lupta cu această boală. Singurul ajutor de care avem nevoie este cel al bunului Dumnezeu și de bunăvoința oamenilor care pot și vor să doneze sânge. Motivul pentru care am ales să facem acest demers este pentru că sângele, de care Raluca are atâta nevoie, nu poate fi cumpărat. Mulțumesc încă odată celor care au inițiat acest demers și tuturor celor care s-au alăturat pe parcurs și sper ca Raluca să poată veni cât mai repede să își strângă în brațe copilul care o așteaptă acasă”, a declarat soțul Ralucăi.

Și mama tinerei, Rica Filip, un cunoscut notar din Buzău, a mulțumit pe pagina sa de Facebook tuturor inițiatorilor și celor care au ales să se implice și să dea o mână de ajutor pentru însănătoșirea Ralucăi:

Pentru cei care doresc să o ajute pe Raluca, donând sânge, a fost creat grupul ”Împreună pentru Raluca!”, grup care își propune să coordoneze donatorii astfel încât tânăra să aibă la dispoziție sânge pentru cât mai mult timp, lichidul vital fiind necesar pentru efectuarea transfuziei cu trombocite. Persoanele care vor să doneze sânge se pot programa direct pe pagina de socializare, urmând ca în ziua stabilită să se prezinte la Centrul de Transfuzii Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.