Florina Stoian, consilier județean PNL, este noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Ea a fost singura care trecut peste toate cele trei probe impuse de MInisterul Educației, însumând un punctaj de 114, 5 puncte, minimul pentru promovare fiind 105, și va deveni șef peste învățământul buzoian pentru un mandat de 4 ani.
Florina Stoian a avut cinci contracandidați. Profesorul Dumitru Săndulache a picat la proba CV-ului și la prezentarea proiectului și poate face contestație.
Ceilalți candidați nu pot contesta rezultatul concursului întrucât au abandonat într-un fel sau altul cursa.
Nela Wamsiedel, cea care se afla în prezent în funcția de general al IȘJ Buzău, s-a retras, la fel și învățătoarea Ionela Voicu și profesorul Meiroșu în timp ce profesorul Ispirescu a abandonat pur și simplu concursul, fără a face o cerere de retragere ci plecând pur și simplu din examen.
Florina Stoian a mai fost în trecut la vârful IȘJ Buzău. A fost atât inspector general cât și inspector general adjunct al instituției.
Prima reacție după câștigarea de către Florina Stoian a funcției de șef al IȘJ Buzău a venit din partea unuia dintre cei 5 contracandidați ai liberalei.
Iată ce a scris pe facebook învățătoarea Ionela Voicu, care s-a retras din examenul organizat de Ministerul Educației și care, în trecut, a fost de două ori pe punctul de a câștiga mandatul:
”Felicitari, doamna inspector scolar general al ISJ Buzau si doamna mea de suflet, Florina Stoian, pentru care ma bucur mai mult decat m-as fi bucurat pentru mine. Spor in toate!”.