Inchisoare Ramnicu Sarat
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer, Institutul Național al Patrimoniului și Primăria Municipiului Râmnicu Sărat, au deschis în week-end cea de-a șaptea ediție a Universității de Vară Râmnicu Sărat, organizată în perioada 25 – 31 august 2013, sub motto-ul „Închisoarea Tăcerii – Lecția comunismului”.

Universitatea de Vară Râmnicu Sărat este prima școală de vară din România destinată studierii sistemului represiv comunist, dedicată mediului universitar. Proiectul își propune să analizeze modalităţile de amintire şi reamintire a perioadei 1944-1989 sub raport istoric şi biografic, invitând participanţii să reflecteze asupra diferitelor aspecte ideologice, sociale şi politice ale comunismului.

”Întrucât efectele acestei perioade sunt încă resimţite la nivelul societăţii româneşti, o mai bună cunoaştere a trecutului recent ajută la aprofundarea înţelegerii realităţilor prezente. Contactul cu trecutul va fi realizat, pe de o parte, prin dialogul direct cu cei care au fost martori şi victime ale sistemului represiv comunist, iar pe de altă parte, prin intermediul lectorilor, nume prestigioase pentru cercetarea comunismului românesc şi est-european, precum şi a perioadei post-decembriste”, se arată într-un comunicat remis de IICCMER.

Adrian CIOROIANU

Printre invitați, la eveniment, se numără Andrei Muraru, Președinte Executiv, IICCMER; Adrian Cioroianu, Decan, Facultatea de Istorie a Universității din București și Rectorul UdV Râmnicu Sărat 2013, dar și personalități străine. În calitate de lectori vor susține prelegeri, printre alții Dinu Zamfirescu, Irina Margareta Nistor, Michael Shafir, Vasile Ernu și Vintilă Mihăilescu. În plus, participanții vor avea ocazia să viziteze fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, unul din cele mai dure puncte ale represiunii comuniste.

La Universitatea de Vară de la Râmnicu Sărat vor participa tineri cu vârste între 18 și 28 de ani, studenți sau absolvenți ai Facultăţilor de Istorie, Filosofie, Ştiinţe politice, Sociologie, Jurnalism, Litere, Drept, Relații Internaționale și Arhitectură din unităţile de învăţământ superior din România şi Republica Moldova, precum şi masteranzi și doctoranzi în ştiinţe umaniste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.