Paul BEGANU
Fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, a fost ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile. Curtea de Apel Ploiești a admis cererea procurorilor DNA prin care s-a cerut arestarea preventivă a fostului șef de la Casa Albă, acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare la dare de mită.
De asemenea, au mai fost arestați preventiv avocatul Mihail Cosmin Vasile, inginerul silvic Ion Irimia din Direcţia Silvică Buzău şi Gheorghe Ceteraş, afaceristul care a primit ilegal cele peste 5000 de hectare de pădure la Gura Teghii. Cei patru ceruseră instanţei să dispună alte măsuri preventive, cum ar fi controlul judiciar, arestul la domiciliu sau controlul judiciar pe cauţiune, însă cererile lor au fost respinse.Decizia de arestare preventivă a celor 4 poate fi atacată la Înalta Curte de Casație Justiție, acest demers fiind făcut deja de avocații inculpaților, cererea urmând a se judeca la începutul săptămânii viitoare.

Totodată, Curtea de apel Ploieşti a respins propunerea DNA de arestare preventivă a judecătorului Neculae Toader, cercetat în acelaşi dosar, acuzat că ar fi primit 250.000 de euro pentru a dispune retrocedarea ilegală a celor peste 5.000 de hectare de pădure, magistraţii dispunând punerea sub control judiciar a fostului preşedinte al Judecătoriei Pătârlagele, judeţul Buzău.

Fostul prefect Paul Beganu, omul de afaceri Gheorghe Ceteraş, judecătorul Toader Neculae, de la Judecătoria Pătârlagele, avocatul Mihail Cosmin Vasile şi Ion Irimia, angajat al Romsilva, au fost puşi sub urmărire penală de către procurorii DNA într-un dosar privind retrocedarea a peste 5.000 de hectare de pădure, prejudiciul depăşind 21 de milioane de euro.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.

Concret, Gheorghe Ceteraş, cumpărătorul unor drepturi litigioase de la un moştenitor al unei presupuse persoane îndrituite la retrocedare, în cursul anului 2010, împreună cu moştenitorul şi avocatul Mihail Cosmin Vasile s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134,29 hectare de teren forestier care aparţinuse Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră, în numele nou înfiinţatei SC Forestiera Ardeleana SRL administrată de moştenitor, societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”.

În acest scop, Ceteraş i-a remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, lui Ion Irimia, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, care avea influenţă asupra lui Beganu, şi altor funcţionari din cadrul regiei, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 ha revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

În acelaşi scop, Ceteraş i-a remis suma de 1.000.000 de euro prefectului judeţului Buzău Paul Beganu. În schimb, Beganu, în perioada ianuarie 2011, a falsificat o adresă şi a determinat o persoană să falsifice o altă adresă, astfel încât Ceteraş să fie repus în termenul legal de a contesta hotărârile emise de comisiile locale în anul 2006, invocând faptul că moştenitorii nu au primit răspuns la contestaţiile formulate. Aceasta, în condiţiile în care, în perioada 2006 – 2011, procesul de revendicare a terenurilor în cauză nu a mai suferit alte modificări, rămânând la nivelul respingerii solicitărilor.

Ca urmare, în anul 2011, Ceteraş a depus plângere la Judecătoria Pătârlagele. El i-a remis apoi suma de 250.000 euro judecătorului Neculae Toader, din cadrul Judecătoriei Pătârlagele, pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia. În schimb, magistratul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5132,29 ha pădure (din care suprafaţa de 2.830,65 ha se afla la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în proprietatea statului), în favoarea lui Gheorghe Ceteraş, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC Forestiera Ardeleana SRL. Aceasta, în condiţiile în care această societate nu deţinea în mod legal calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră.

Judecătorul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, cauzând statului, în această modalitate, un prejudiciu în sumă de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro).

Deşi sentinţa judecătorească putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, obligaţie în sarcina reprezentanţilor celor două comisii (comisia locală Gura Teghii şi a comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar), actul procedural nu a fost formulat, sens în care a devenit irevocabilă prin nerecurare. De asemenea, deşi Direcţia Silvică Buzău a solicitat prin adresa nr. 855/13.04.2011 Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Comisiei Judeţene Buzău şi Comisei Locale Gura Teghii promovarea unui recurs, motivat de nelegalitatea soluţiei date prin sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011, acesta nu a fost formulat, mai notează procurorii.
Potrivit procurorilor DNA, omul de afaceri Gheorghe Ceteraş este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi trei infracţiuni de dare de mită, fostul prefect de Buzău Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi instigare la dare de mită, judecătorul Toader Neculae, de la Judecătoria Pătârlagele,este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, avocatul Mihal Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la dare de mită, iar Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva este acuzat de trafic de influenţă.
Iată sentința magistraților de la Curtea de Ape PLoiești:

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind arestarea preventivă a inculpaţilor Vasile Mihail Cosmin, Ceteraş Gheorghe, Irimia Ion şi Beganu Paul. În baza art. 226 c.pr.pen. cu referire la art. 223 alin. 2 c.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Ceteraş Gheorghe, Beganu Paul, Vasile Mihail Cosmin şi Irimia Ion, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă. În baza art. 230 c.pr.pen dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor Vasile Mihail Cosmin, Ceteraş Gheorghe, Irimia Ion şi Beganu Paul. Respinge cererile formulate de avocaţii inculpaţilor Vasile Mihail Cosmin, Ceteraş Gheorghe, Irimia Ion şi Beganu Paul privind luarea faţă de aceştia a măsurilor controlului judiciar/controlul judiciar pe cauţiune/ arestul la domiciliu. În baza art. 227 alin. 1 c.pr.pen. respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Toader Neculae . Admite cererea formulată de avocatul ales al inculpatului Toader Neculae În baza art.215 Cod procedură penală rap. la art. 227 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 202 alin. 4 lit. b C.p.p.dispune luarea faţă de inculpatul Toader Neculae a măsurii controlului judiciar. În baza art.215 Cod procedură penală pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul Toader Neculae trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, b) să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi cu privire la schimbarea locuinţei, c) să se prezinte la Poliţia oraşului Nehoiu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi. b) să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi şi cu martorii din cauză direct sau indirect, pe nicio cale. c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului Toader Neculae că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Potrivit art.215 alin.5 C.pr.penală o copie a încheierii se comunică inculpatului, Poliţiei din oraş Nehoiu, jud. Buzău, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.11.2014, ora 09,05.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.