Fotbalistul englez Stuart Rose accidentat grav în meciul disputat miercuri seară între reprezentativele Angliei și României în UEFA Regions Cup a fost transferat la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Sportivul prezintă un hematom parietal drept și mai multe fracturi faciale urmând a fi operat.

Chiar dacă starea sa este stabilă sportivul are nevoie de supraveghere medicală fapt pentru care a fost transferat la un spital de profil fiind în atenție celor mai buni medici.

Stuart Rose a căzut în careu în urma unui duel cu fotbalistul Ionuț Milea însă nu acesta a fost cel care i-a cauzat problemele cu care se confruntă după partida disputată miercuri seară. Rose a fost lovit puternic cu genunchiul în cap de un coechipier de-al său aflat în alergare  în momentul în care a vrut să se ridice de pe gazon. Lovitura pe care Rose a încasat-o a fost atât de puternică încât jucătorul și-a pierdut cunoștința  și a stat minute bune întinse pe gazon iar medicii au încercat să-l stabilizeze pentru a-l transporta în siguranță la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.