Momente de panică pe stadionul din Crâng după ce un jucător englez s-a prăbușit la pământ

0
564

Minute de panică pe stadionul din Crâng la partida disputată, în nocturnă, între selecționata României și cea a Angliei în UEFA Regions Cup. Cu câteva minute înainte de finalul meciului jucătorul engllez Stuart Rose a căzut la pământ în careul selecționatei României în urma unui contact cu jucătorul Ionuț Milea. Ulterior, Rose a fost lovit puternic cu genunchiul în zona ochiului de către un coechipier de-al său și și-a pierdut cunoștința. Fotbaliștii speriați au făcut semn urgent echipei medicale care a intrat pe teren împreună cu personalul de la Serviciul județean de Ambulanță. Meciul a fost întrerupt mai bine de 10 minute timp în care medicii au încercat să îl stabilizeze pe jucătorul englez. Într-un final acesta a fost urcat în ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Buzău unde medicii l-au trimis direct la computerul tomograf pentru a-și  putea face o imagine corectă asupra gravității loviturii pe care a încasat-o jucătorul englez. Din primele informații jucătorul și-a revenit însă va rămâne sub supraveghere medicală.

Spectacolul fotbalistic a avut și el o evoluție dramatică. România a deschis scorul în prima repriză și a intrat la pauză în avantaj pentru ca în cea de-a doua repriză, în ciuda presiunii pe care englezii au pus-o pe poarta noastră, să mai înscrie un gol și astfel scorul a devenit 2-0. Englezii au redus din handicap în urma unui henț în careu comis de un apărător român pentru ca după faultul asupra jucătorului englez reprezentativa Angliei să egaleze după transformarea celei de a doua lovituri de pedeapsă.

Meciul s-a încheiat la egalitate 2-2 după aproximativ 10 minute de prelungiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.