O autospecială aparținând Inspectoratului Județean de Poliție Buzău s-a răsturnat luni, pe DN 1 B, în afara localității Merei, doi polițiști și un deținut fiind răniți și transportați la Spitalul Județean Buzău.
Accidentul s-a produs în jurul orei 11.30, pe DN 1 B, Buzău Ploiești, în afara localității Merei. Din primele date, autospeciala MAI se afla în misiune, circulând din direcția Ploiești către Buzău, la un moment dat mașina în care se aflau 2 polițiști și un deținut părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în afara șoselei.
În urma accidentului, cei doi polițiști, angajați ai IPJ Buzău, și un deținut au fost răniți, fiind transportați de urgență la Spitalul Județean Buzău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doinița Mihalache, cei trei ar fi în afara oricărui pericol, în prezent desfășurându-se cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul.
” Astăzi, în jurul orei 11.30, pe DN 1 B E577, o autospecială M.A.I., în timp ce se afla în misiune și se deplasa din direcția Ploiești către Buzău a parăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Precizăm că toate persoanele aflate în autospecială sunt în afara oricărui pericol”, a declarat Mihalache.
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bunilă, cele trei victime rezultate în accidentul de pe DN 1 B au fost aduse la Unitatea de Primire Urgențe, fiind conștiente. În prezent, se fac investigații privind starea lor de sănătate, unul dintre cei trei răniți urmând a face o radiografie.
Potrivit unor surse, deținutul ar fi fost dus la Curtea de Apel Ploiești iar în momentul accidentului urma să fie adus la Buzău pentru a fi reintrodus în arest.
În ce privește duba Poliției implicată în accident, aceasta a suferit avarii și va fi adusă la Buzău pe platformă.
În județul Buzău, traficul se desfășoară în condiții de iarnă.

1 COMENTARIU

  1. […] O autospecială aparținând Inspectoratului Județean de Poliție Buzău s-a răsturnat luni, pe DN 1 B, în afara localității Merei, doi polițiști și un deținut fiind răniți și transportați la Spitalul Județean Buzău. Accidentul s-a produs în jurul orei 11.30, pe DN 1 B, Buzău Ploiești, în afara localității Merei. Din primele date, autospeciala MAI se afla în misiune, circulând din direcția Ploiești către Buzău, la un moment dat mașina în care se aflau 2 polițiști și un deținut părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în afara șoselei. În urma accidentului, cei doi polițiști, angajați ai IPJ Buzău, și un deținut au fost răniți, Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.