Fotografi și videografi din 5 județe au participat, duminică, la cea de-a VI-a ediție a întrunirii anuale de la Buzău

0
528

Peste 40 de fotografi si videografi din au participat, duminică, în The Lounge by Acquario la întrunirea anuală a  fotografilor și videografilor din Buzău și din județele învecinate. Ajuns la cea de-a VI-a ediție evenimentul a strâns laolaltă fotografi și videografi din Buzău, Slobozia, București, Brașov, Galați și Râmnicu Sărat care au discutat pe parcursul a aproape 10 ore despre problemele întâlnite în activitatea pe care o desfășoară.

Cei prezenți și-au expus problemele cu care se confruntă și au primit sfaturi din partea invitaților în materie de vânzări, interacțiunea cu clienții, termene de predare, soluții tehnice sau promovare pe piață. Astfel, buzoianca Ilona Duță le-a vorbit fotografilor despre fotografia newborn și fotografia de familie, despre riscurile și dificultățile cu care aceștia se pot confrunta, Marian Neagoe le-a vorbit videografilor despre tehnica folosită și despre ce și cum ar trebui urmărit în cadrul unui eveniment astfel încât la final clientul să fie mulțumit, ce ar trebui urmărit, Gerry Hustii le-a explicat fotografilor ce trebuie făcut ca să te menții în topul preferințelor clienților un timp îndelungat în timp ce Valentin Dilță le-a oferit tuturor o lecție despre marketing, vânzări și fidelizarea clientului.

Nu în ultimul rând, cei prezenți au putut testa la fața locului accesorii, lumini și aparatură de ultimă generație pusă la dispoziție de CBSpro.

La finalul zilei toți cei prezenți au primit diplome de participare din partea organizatorilor Florin Lungu si Dan Sava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.