Prefectul Paul Beganu și subprefectul Valerică Ungureanu au fost demiși astăzi, în prima ședință de Guvern condusă de noul premier Victor Ponta. Decizia nu a fost o surpriză pentru nimeni întrucât încă de săptămâna trecută, prim ministrul Ponta a declarat că secretarii de stat şi prefecţii vor fi schimbaţi, pentru că lucrează cu Guvernul şi îl reprezintă, el precizând că schimbările politice se vor opri la acest nivel. De asemenea, Ponta a precizat că şefii de instituţii deconcentrate vor rămâne în funcţii, cu cerinţa de a nu se mai implica, aşa cum ar fi făcut până în prezent, în campanii electorale.
În ceea ce privește funcțiile rămase libere după demiterea prefectului Beganu și a subprefectului Valerică Ungureanu, mai mult ca sigur, acestea vor fi ocupate de mâine dimineață, conform negocierilor, de Gabriel Baltă, director al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Buzău și, respectiv, de Vasile Alecu, cel care a mai fost subprefect din partea PC în perioada în care la cârma Prefecturii s-a aflat Cristi Bîgiu, actualul candidat al USL la șefia Consiliului Județean.
Până acum, mai multe nume au fost vehiculate pentru postul de prefect, rămas liber prin demiterea lui Paul Beganu: Ionuț Apostu, care se pare că nu ar fi îndeplinit condițiile impuse unei astfel de funcții, dar și Marcel Ciolacu, Aurel Gubandru ori Petre Emanoil Neagu.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.