Peste două mii de localnici din comuna Cochirleanca au participat, duminică, în prima zi de Rusalii, la cea de-a doua ediție a sărbătorii folclorice „Bob de Grâu”. Atmosfera de sărbătoare s-a făcut simțită în întreaga comună. Drumurile principale au fost împodobite cu stegulețe tricolore iar pe terenul de sport de la marginea satului ce dă numele comunei localnicii s-au strâns cu mic cu mare pentru a lua parte la spectacolul folcloric pregătit de organizatori. Cei mici s-au putut bucura de un loc de joacă amenajat cu trambuline și tobogane gonflabile iar cei mari și-au putut alina foamea și stinge setea după o zi toridă de vară la terasele amenajate de jur împrejurul scenei pe care au urcat pe rând Irina Loghin, Constantin Enceanu dar și buzoienii Ion Băicuș, Teodora Bârsan, Simona Bănică și Nina Stamate.

Marea atracție a serii a fost însă recitalul susținut de Denisa a cărei apariție a electrizat atmosfera și a făcut ca toată lumea prezentă la terase să se ridice și să încerce să ajungă cât mai aproape de scenă. Seara s-a terminat cu recitalul Danielei Gyorfi, venită  la Cochirleanca însoțită de trei dansatori cu ajutorul cărora a demonstrat că încă știe să facă show. La final, primarul comunei, Ilie Nicolae, le-a pregătit localnicilor un impresionant foc de artificii, care a luminat cerul comunei aproape zece minute, spre deliciul celor prezenți care au văzut pentru prima dată, la ei acasă, o asemenea manifestare.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.