Primarul comunei Merei, Ștefan Chircă, și proprietarul unei ferme de ovine din satul Lipia, Aurel Chiricioiu, sunt acuzați că ar fi reținut, fără voia lor, două persoane(mamă și fiu ) care ar fi intrat cu autoturismul pe un teren concesionat de Primărie proprietarului fermei de ovine. Totul s-ar fi întâmplat sâmbătă seara când tânărul fotograf Costin Fetic, însoțit de mama sa, ar fi mers pe un teren din satul Lipia pentru a fotografia un apus de soare. Intrând pe un drum de țară care dădea în drumul comunal 48 ce leagă satul Lipia de DN1B, familia Fetic a ajuns în apropierea unei stâne iar la vederea aparatului de fotografiat ciobanul i-ar fi avertizat pe cei doi că patronul său nu este un om tocmai prietenos. La doar câteva minute distanță a ajuns în zonă și proprietarul oilor, Aurel Chiricioiu, care le-ar fi spus celor doi, mamă și fiu, că se găsesc pe un teren privat și că ar trebui să părăsească zona, ceea ce oricum cei doi urmau să facă. Doar că, proprietarul fermei de ovine, crezând că își poate permite orice pe bucata de izlaz concesionată de la Primărie, a decis să nu-i mai lase pe cei doi să iasă de pe teren, solicitând telefonic primarului Ștefan Chircă să intervină pentru a-i identifica pe cei doi „infractori”.

Ajuns la fața locului, primarul comunei Merei, Ștefan Chircă, printr-o serie de injurii i-ar fi informat pe cei doi „intruși” că nimeni nu are  voie pe terenurile din comuna pe care o păstorește fără aprobarea sa, cu toate că terenul despre care se face vorbire nu este o proprietate privată ci un izlaz comunal concesionat iar drumul de acces, chiar dacă nu este unul de importanță județeană sau comunală este unul public.
Solicitat să își exprime un punct de vedere cu legătură la cele întâmplate, edilul din Merei, Ștefan Chircă, a recunoscut că a luat parte la evenimentul reclamat de tânărul fotograf Costin Fetic, dar neagă că ar fi adresat injurii celor două persoane sau că sosirea sa ar fi iscat neînțelegeri.
„Eu când am ajuns la fața locului, chemat de domnul Chiricioiu, mașina dânsului bloca mașina condusă de doamna respectivă, însă eu nu le-am vorbit deloc urât. Din contră, când am întrebat ce se întâmplă doamna a întrebat cine sunt eu să îmi spună mie ce și cum. La câteva minute a venit și Poliția care i-a pus în vedere domnului Chiricioiu să își dea mașina la o parte. E adevărat că nici dumnealui nu trebuia să procedeze așa, dar dânsului i s-au mai furat niște animale, au mai fost cazuri când au venit oameni de la Buzău care au aruncat gunoaie pe câmp și de atunci suntem mai prevăzători ”, a declarat Ștefan Chircă, primarul comunei Merei.
Și Poliția a luat act de incidentul de la Lipia după ce a fost solicitată să intervină printr-un apel  la 112 venit  din partea familiei sechestrate.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu, un agent din cadrul Secției de Poliție Merei a ajuns la fața locului pentru o serie de verificări în urma reclamației privind o mașină blocată în trafic.
„Ajuns la fața locului a fost găsit pe un drum de câmp un autoturism condus de o femeie iar în fata sa un autoturism al proprietarului stânei respective. Polițistul a întrebat-o ce s-a întâmplat pe femeia a cărei mașină era blocată iar aceasta ar fi spun că i s-ar fi vorbit urât, dar a declarat că nu dorește să depună plângere față de cele petrecute ci doar să își continue drumul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Florina Crucianu.

Pățania lui Costin Fetic  relatată de acesta într-o postare pe pagina sa de Facebook a devenit viral stârnind  comentarii care condamnă gestul primarului din Merei:

Toma Teodor Doamne. Cum e posibil asa ceva?? De nu as trece maine poimaine pe acolo..

Miodrag Sofian Ajungem sa nu ne mai mire nimic, zi de zi…. Pacat ca avem o tara frumoasa

Anghelesscu Horratiu Cat despre situatia in sine, Costin Fetic, imi pare cu adevarat rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. Este foarte trist ca se intampla lucruri de genul asta, mai ales la nivel de primar. Mi se pare justa punerea in presa a acestui incident si demersurile imediat urmatoare la politie. Doar ca, nu cred ca se va rezolva mare lucru. Iti urez succes sa razbati si succes in fotografie, pentru ca faci bine ceea ce faci!

Dexter Alexandru Si atunci intreb,ce cauta primarul unei comune la ceva ce in cel mai rau caz e o incalcare de proprietate? De cand avem dreptu sa blocam drumuri si sa ne facem singuri dreptate pentru ca avem Tucson? Si de ce la un caz de sechestare de persoane si bunuri politia intervine cu un singur om la 30 de minute de la sesizarea facuta? Asta imi doresc si eu sa stiu,atat.

Flaviu Mogosan Si o simpla aruncare de privire prin galeria fotografului iti arata ca e inclinat spre arta, nu spionaj agricultural :))

Pe lângă aceștia, sunt și voci care îl acuză pe tânărul fotograf că urmărește doar să își facă imagine și chiar unele persoane care îl amenință voalat:

Georgiana Geo bai maimutoiule ai grija ce vorbesti si ce postezi pe fb k sar putea sa ai mari probleme

Razvan Maka uite asa se gaseste cate un frustrat sa strice imaginea unei persoane care a facut numai bine si nu are nici un fel de abatere ar fi bine sa scoti ce ai postat pe fb este spre binele tau, da ai dreptul la libera exprimare dar uneori libera exprimare are si ea unele limite si daca intreci masura s-ar putea sa ai mari probleme si sa regreti mai tarziu pentru cele relatate

Razvan Maka inteleg asta e lansarea ta in cariera nu ma mira faptul ca abuzezi de imaginea unor persoane pentru a-ti face imagine tu insuti stau si ma intrebi oare apusul acela care vroiai sa-l prinzi este si ceeia ce vroiai sa faci defapt? dar nu mai conteaza multa bafta cu batalia ta contra morilor de vant

Dan Raluca-Negulescu Aviz la tine Costin Fetic….eu zic sa-ti controlezi limbajul ala vulgar asupra unor persoane CU FUNCTIE….mai ai de invatat multe pana sa ajungi pe urmele lor….Sa nu aiba probleme cu legea parintii tai,caci din cate vad eu esti un minor….Ceea ce afirmi si comentezi ,denota faptul ca esti frustrat,atat tu ,cat si prietenii ai tai care comenteaza aiurea…Altceva mai bun nu aveti de facut,decat sa socializati pe facebook si sa jigniti oameni …..

 

Cum cazul ni se pare cel puțin interesant vom încerca să aflăm mai multe în zilele ce urmează de la ambele părți implicate în scandal.

Vom reveni !

 

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.