Incendiu de proporții, azi-noapte, în localitatea Vernești. Șase mașini aparținând unei societăți comerciale au ars complet după ce, persoane necunoscute au pus foc la fiecare dintre ele. Sătenii aflați în imediata apropiere a locului unde a izbucnit focul au ieșit din case și au ajutat la stingerea flăcărilor până la venirea pompierilor însă cantitatea mare de combustibil cu care au fost stropite mașinile a făcut ca flăcările să fie de câțiva metri înălțime. Pompierii veniți la fața locului au reușit în cele din urmă să localizeze focul astfel încât să nu se extindă și la clădirile din jur. Mai multe persoane care locuiau în apropierea locului unde s-a declanșat incendiul au fost sfătuite să-și părăsească locuințele deoarece exista riscul producerii unor explozii, multe din mașinile incendiate având rezervoarele pline cu combustibil. În curtea societății se mai aflau alte doua autoturisme care au scăpat parțial de flăcări. Pe una dintre ele, un Opel, a fost găsită o sticlă de benzină în timp ce la un autoturism Skoda nu a ars decât o parte din tapițerie arderea neputând fi întreținută întrucât mașina avea ușile și geamurile închise.
Proprietarul societății, de fel din Constanța a fost anunțat și a ajuns la locul faptei. El încearcă acum să stabilească valoarea pagubelor și discută cu oamenii legii pentru a încerca să afle cine ar fi putut face acest lucru.
În zonă este prezentă o echipă de ofițeri criminaliști care încearcă să găsească indicii care să îi îndrume către piromani.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.