Trupa „Bere Gratis” a revenit, sâmbătă, după 8 ani pe scena buzoiană, susținând un concert în Cafeneaua Artiștilor. Deși la eveniment nu s-a înghesuit foarte multă lume, cei peste 100 de buzoieni prezenți în respectiva locație au cântat alături de artiști, majoritatea hiturilor lansate de Mihai Georgescu și a sa „Bere Gratis” în ultimii 15 ani. Concertul, care s-a întins pe durata a două ore cu o mică pauză de 10 minute, a fost unul reușit iar la final, uimit de căldura cu care a fost primit de publicul buzoian, vocalistul Mihai Georgescu și-a manifestat intenția de a reveni la Buzău ceva mai repede decât a făcut-o după ultimul concert.
„Sala a fost plină și credem că a fost un concert reușit, mai ales că nu am mai fost de 7-8 ani la Buzău când am cântat ultima oară de un Revelion. Publicul buzoian este foarte interesant, fiind un public aproape de Capitală și care poate veni oricând la evenimente mari. Sper să revenim aici pentru că ne-am simțit bine”, a declarat Mihai Georgescu, solistul trupei Bere Gratis.
Totodată, liderul „Bere Gratis” a mărturisit că trupa lucrează în prezent pentru un mega concert „Bere Gratis 15 ani”, dat fiind că în acest an se împlinesc 15 ani de la înființare iar după evenimentul care va avea loc în București intenționează să pornească într-un turneu măcar prin marile orașe ale țării.
„În prezent, pregătim un concert foarte mare „Bere Gratis 15 ani” și sper ca după realizarea sa care va fi ori spre finalul acestui an ori la începutul lui 2014 să îl putem duce și prin țară. Ne bucurăm atunci când vedem oamenii care vin la concert și cântă alături de noi piese lansate în urmă cu 10-15 ani. Dacă regretăm ceva de-a lungul carierei regretăm că nu am scos mai multe piese si am fost poate mai leneși sau mai neinspirați. Totuși, la fiecare album am avut hituri și asta te responsabilizează”, a spus solistul Mihai Georgescu.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.