GALERIE FOTO: Buzăul, în stradă !

2
1375

Peste 300 de buzoieni s-au strâns, miercuri seară, în centrul orașului Buzău pentru a protesta față de ordonanțele privind grațierea și modificarea codurilor penale, adoptate de Guvern în noaptea de marți spre miercuri.
Manifestanții s-au adunat în centrul orașului începând cu ora 18.00, protestul fiind cel mai amplu dintre celei trei desfășurate până acum la Buzău împotriva ordonanțelor privind grațierea și dezincriminarea abuzului în serviciu.  Ceva mai organizați ca la ultimele două mișcări de protest, având în rândul lor și ajutoare din partea partidelor politice, protestatarii au scandat vreme de mai bine de două ore împotriva Guvernului PSD și ALDE.

„Înarmați” cu pancarte, steaguri, fluiere și vuvuzele manifestanții au scandat „PSD+ALDE ciuma roșie!”, ”Mesaj de la Buzău, mergeţi la bulău!”, ”DNA să vină să vă ia!” sau ”Dragnea nu uita, România nu e ta!”. În același timp pe pancartele afișate de protestatarii din Buzău stătea scris ”În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, ”Amnistie pentru voi doar în viaţa de apoi”, ”Să vă fie frică, poporul se ridică” sau ”Ordonanţe dedicate, cu urgenţe inventate”.
După aproape o oră și jumătate de protest la fața locului a fost trimisă o ambulanță SMURD care a rămas în zonă până la finalul protestului fără a fi nevoie să intervină. La un moment dat lucrurile au fost pe cale să degenereze când un bărbat a avut ceva de reproșat la adresa protestatarilor însă jandarmii au intervenit prompt și l-au scos pe bărbat din rândul manifestanților.
În ciuda frigului de afară, printre manifestanți au putut fi văzuți părinții cu copii în cărucioare sau în brațe, adolescenți, tineri dar și câțiva pensionari. De asemenea, printre cei care au protestat au putut fi văzuți, miercuri seară, consilierii județeni Adrian Zoican și Emilia Babiuc, consilierii municipali Liviu Bănică și Ion Barbu, primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon, dar și alți consilieri și membri ai USR.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 20.30.

2 COMENTARII

  1. Daca e revolta oamenilor simpli, atunci sa fie protestul lor. Dar ce cauta in fruntea multimii figurile reprezentative ale PNL/PDL Buzau? Si sa mai spuna cineva ca nu sunt miscari gandite, coordonate…..De ce seara trecuta abia erau cativa oameni in piata, iar acum, cum acesti oameni politici in strada, a crescut numarul protestatarilor „liberi”?…..curat murdar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.