Sute de localnici din Vernești au petrecut, duminică, până la lăsarea întunericului alături de artiști naționali și locali de renume la cea de-a șaptea ediție a zilei comunei. Evenimentul a debutat după-amiază cu recitalul susținut de Petrică Mâțu Stoian și a continuat cu artiști de renume ai scenei buzoiene până la lăsarea întunericului când atmosfera a fost încinsă la maxim de Lorenna, prezentatoarea EtnoTV reușind să ridice la dans atât tineri cât și bătrânii care nu s-au lăsat duși acasă cu una cu două.
Toată după-amiaza, sutele de localnici care au ajuns pe terenul de sport din comună au fost întâmpinați de primarul Daniel Năstase dar și de atmosfera de sărbătoare care i-a făcut să uite pe moment de grijile de zi cu zi.
Nu au ratat manifestarea nici vicepreședintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și nici deputatul social-democrat ales pe Colegiul 7, Marcel Ciolacu, veniți la Vernești atât ca aleși cât și ca lideri politici aflați în plină campanie electorală pentru recentele alegeri ce se pregătesc în filiala județeană a PSD Buzău.
La final, după ce au ascultat toți artiștii care s-au perindat pe scenă, spectatorii rămași mult după lăsarea întunericului s-au putut delecta cu un impresionant foc de artificii care a avut darul de a face din ziua de duminică o adevărată zi de sărbătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.