Durere fără margini în sufletele rudelor celor patru militari care și-au pierdut viața în accidentul aviatic de ieri de la Zoița. Astăzi, rudele dar și prieteni și colegi de serviciu au mers la locul unde au sfârșit cei patru pentru a le aduce un ultim omagiu. Alături de oamenii îndureraţi, la locul tragediei a ajuns și premierul Victor Ponta, însoțit de ministrul Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu. Șeful Guvernului a discutat cu oamenii sfârşiţi de durere şi plans, oprindu-se ceva mai mult timp lângă soția și fiul comandorului, Mitică Docuz. După citirea necrologului celor patru militari căzuți la datorie a urmat o slujbă de comemorare încheiată cu aprinderea de lumânări la catafalcul celor patru militari care și-au pierdut viața în catastrofa de ieri.
„Am vrut să fim aici, eu şi ministrul Apărării Naţionale, în aceste momente cumplite, pentru a fi alături de familie, de camarazii celor dispăruţi, pentru a da dovadă de compasiune. Se va face tot ce se poate pentru familii, pentru copii. Mai departe îşi vor face datoria specialiştii să vedem ce s-a întâmplat şi mai ales să vedem cum putem să prevenim astfel de tragedii” a declarat premierul Victor Ponta.
După circa jumătate de oră, cei doi reprezentanţi ai Guvernului au plecat spre Bucureşti. În urmă rămîn însă dramele oamenilor care i-au pierdut pe cei dragi şi multe întrebări fără răspuns deocamdată, privind cauzele care au dus la tragedia de ieri.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.