Cea de-a IX-a ediție a Zilelor Buzăului s-a încheiat, duminică seara, după trei zile în care Piața Daciei a fost polul distracției pentru buzoieni. Dacă seara de vineri a fost dedicate în exclusivitate artiștilor buzoieni, sâmbătă a venit rândul artiștilor de muzică populară să urce pe scena amenajată în fața Primăriei Buzău. Astfel au evoluat în fața miilor de buzoieni prezenți în Piața Daciei, Cezărică, Mario Buzoianu, Teodora Bârsan, Gipșy Casual și Constantin Enceanu dar și taraful, dansatorii și soliștii Centrului Județean de Cultură și Artă. Cea mai așteptată seară, cea de duminică, a fost dedicate tineretului iar numele care au venit la Buzău au fost unele pe măsură. De la buzoienii din trupa Blue Motors care au cântat pe scena alături de Lucia Dumitrescu, la Cabron și în final Pepe urmat de un spectaculos foc de artificii. Tot, duminică a avut loc și concursul Miss Zilele Buzălui în care s-au întrecut nu mai puțin de 16 frumuseți locale din care doar 4 au și urcat pe podium marele premiu fiind adjudecat de Ramona Popescu elevă a Colegiului Național B.P.Hasdeu.
Seara s-a terminat cu un impresionant foc de artificii dar și cu promisiunea organizatorilor de a pregăti anul care vine o ediție jubiliară a Zilelor Buzăului la împlinirea a zece ani.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.