Centrul comercial Global Cash & Carry, aflat la ieșirea din Buzău către Brașov, a fost joi scena unui exercițiu de simulare a unui incendiu cu scopul însușirii și al testării sarcinilor ce revin fiecărui angajat în eventualitatea producerii unui astfel de eveniment. Conform scenariului pus la punct de specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, incendiul a izbucnit la un depozit de situat în imediata apropiere a centrului comercial, ocazie cu care o mare cantitate de fum a ajuns în clădirea principală acolo unde mai mulți angajați și clienți aflați la cumpărături au fost intoxicați. Angajații centrului comercial au dat alarma și au evacuat o parte din personalul aflat la locul de muncă dar și clienți ai magazinului până la sosirea forțelor specializate. Pompierii au acționat cu trei autospeciale cu apă și spumă, cu o echipă de căutare salvare precum și cu ajutorul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță care a acordat primul ajutor.
„Cel mai dificil lucru în astfel de cazuri este salvarea vieții oamenilor, care este și prioritară. Acest lucru trebuie făcut în primă fază de personalul aflat la locul de muncă până la sosirea forțelor ISU care vor prelua toate acțiunile de intervenție. Personalul de la locul de muncă a fost instruit și și-a însușit modul de desfășurare a acțiunilor în astfel de situații iar personalul operativ s-a familiarizat cu specificul obiectivului , cu riscurile existente, cu căile de acces și cu sursele de apă existente în zonă”, a declarat Iulian Apostol de la ISU Buzău.
La rândul său, administratorul centrului comercial Global Cash & Carry Gabriel Grădinaru a declarat că va mai organiza astfel de exerciții oricât de des va fi nevoie mai ales că în urma acestei acțiuni șefii de raioane și ceilalți angajați cu atribuții în astfel de situații își pot fixa mai bine cunoștințele și se pot familiariza cu sarcinile ce le revin în cazul unor situații reale.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.