Pentru rugbyştii de la Stejarul Buzău, partida disputată sâmbătă pe teren propriu în cadrul Diviziei Naţionale a fost un fel de ultim test înaintea turneului play-off de promovare în Superligă. Echipa buzoiană a jucat împotriva Ştiinţei Petroşani, pe care a bătut-o fără niciun fel de probleme, cu scorul de 45-5(31-5) respectându-şi astfel statutul de favorită şi lideră a clasamentului. Gazdele au reuşit în această confruntare şapte eseuri semnate de Suflea, Todică, Pînzaru, Dan, Borz, Dima , Buzea iar Niţu a punctat şi el, transformând de cinci ori. La finalul meciului, antrenorul formaţiei Stejarul Buzău, Eduard Suciu a declarat că deşi jocul elevilor săi nu a ieşit aşa cum şi-ar fi dorit, se poate spune că a fost un antrenament cu public.
,,Risipa de energie de care au dat dovadă băieţii şi angajamentul depus m-au mulţumit. În schimb m-a nemulţumit modul în care au înţeles tactica de joc deoarece trebuia să fie una colectivă aşa cum vorbisem la vestiar. Mai precis era vorba despre o îmbinare foarte bună între compartimentele de trei sferturi şi înaintare. Referitor la şansele de promovare, acestea sunt mari însă trebuie ca noi să fim serioşi şi să luăm în calcul că şi alte echipe aspiră la asta. Mizez însă pe forţa echipei, înaintare puternică, linia de trei sferturi agilă şi jucătorii care sunt hotărâţi să ajungă la înalta performanţă”, a adăugat Eduard Suciu.
Preşedintele clubului Stejarul Buzău,Vasile Niţă consideră că jocul echipei sale a fost unul bun iar diferenţa de scor putea fi mult mai mare.
,,De când avem echipă la Buzău lumea s-a cam obişnuit să întrebe cu ce scor am câştigat, nu dacă am învins. După cum s-a văzut a fost diferenţă mare între noi şi oaspeţii iar băieţii noştri chiar au lăsat-o mai moale la un moment dat după ce au trecut de 30. Ca un bun cunoscător al fenomenului, eu spun că la lotul pe care îl avem şi jocul practicat putem promova în Superliga Naţională”, a spus Vasile Niţă.
În partida cu Ştiinţa Petroşani,formaţia Stejarul Buzău a evoluat în următoarea alcătuire: Suflea, Cl.Popovici, M.Popovici, Buzea, Pînzaru, Dan, C.Dima, Merişoiu, Ilie, Niţu, Petcu, A.Dima, Todică, Palcău, Borz
Rezerve:Brăileanu,Trifan, Lupea, Vlad, Grigore, Dinu, Dumitrache, Caloian, Croitoru, Pojar, Scurtu.
Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.