Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, finalizează în această lună proiectul „Formarea și perfecționarea personalului societății, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a resurselor umane, bazate pe principiile îmbunătățirii continue a întregii activități, în scopul creșterii capacității de adaptare a societății la mediul economic în schimbare”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Valoare totală a proiectului a fost de 1.465.000 lei din care contribuția Hidroelectrica a fost de 600.000 lei, restul de 865.000 fiind asistență financiară nerambursabilă. Durata proiectului a fost de 21 de luni și se va finaliza la sfârșitul lunii aprilie 2012.
Chiar dacă proiectul demarat de Hidroelectrica în urmă cu 21 de luni este aproape de final, roadele lui urmează a fi culese în următorii ani când mulți dintre angajații Hidroelectrica vor fi instruiți de către nucleul de specialiști și manageri în îmbunătățire procese, formați în cadrul proiectului. Pănă la sfârșitul lunii aprilie 2012 au fost formați în cadrul proiectului peste 900 de angajați .
La sucursala Hidrocentrale Buzău au fost instruiți în cadrul proiectului 68 de angajați, reprezentând peste 17 la sută din numărul total de oameni iar până la finalul anului 2012 se dorește ca 40 la sută din personalul de la Hidrocentrale Buzău dar și de la nivelul întregii țări să fie instruți cu ajutorul managerilor Kaizen, cei care au dobândit și abilitatea de formatori. Procesul va continua și în anii următori, societatea propunându-și să instruiască până la finalul anului 2013, 65 la sută din angajați urmând ca la finalul anului 2014 numărul celor instruiți să depășească 90 de procente. La Buzău, responsabil cu instruirea viitorilor angajați a fost desemnat Ion Trușcă, cel care a obținut în cursul proiectului titlul de Manager Îmbunătățire Continuă( Kaizen).
„Ca obiectiv pentru sucursala Buzău ne-am propus sensibilizarea resursei umane și deja am reușit să instruim un număr mai mare de angajați, respectiv 68 din 66 propuși. În viitorul apropiat ne propunem să mai formăm doi noi instructori Kaizen pentru a reuși să instruim până la 90 la sută din angajații societății în situația în care sucursala Hidrocentrale Buzău se întinde pe patru județe respectiv Vrancea Buzău, Constanța și Prahova. Alte obiective principale sunt: reducerea costurilor în activitatea sucursalei prin folosirea și implementarea metodelor pe care filozofia Kaizen le pune la dispoziție, armonizarea sistemului de management integrat cu sistemul Kaizen și, nu în ultimul rând, motivarea personalului prin implementarea Kaizen Teian ” a declarat, Ion Trușcă, Manager de Îmbunătățire Continuă din cadrul Hidrocentrale Buzău.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.