Ca şi cum nu era suficient că a ratat promovarea, Gloria Buzău s-a făcut de râs şi la ultimul ,,bal” al sezonului. Echipa din Crîng a pierdut vineri chiar pe teren propriu cu scorul de 1-2, meciul disputat în compania Dunării Călăraşi. Puţinii suporteri prezenţi în tribune au sperat degeaba ca jucătorii lui Roşu să îşi ia la revedere cu o victorie fiindcă prestaţia gazdelor a fost una slabă. Mai bine zis în nota obişnuită! În schimb, oaspeţii au jucat dezinvolt şi iar în repriza au izbutit să concretizeze pe tabelă două dintre numeroasele ocazii create. Mai întâi prin Kanda(54) care în urma unui contraatac a marcat cu un şut din interiorul careului. După doar câteva minute, călărăşenii şi-au dublat avantajul speculând o nouă gafă a defensivei adverse. Scăpat singur cu Sârbu, mijlocaşul Dunării Călăraşi, Şerban(58) a şutat cu sete de la 15 metri mingea intrând în poartă după ce a ,,muşcat” bara transversală şi astfel echipa buzoiană începea să semene tot mai mult cu un boxer aflat în corzi. Gloria a încercat să îşi mai revină din pumni iar spre finalul meciului Lungoci(80) a redus din handicap însă doar atât deoarece ultimul fluier al arbitrului a consfiinţit victoria formaţiei vizitatoare.

Gloria Buzău – Dunărea Călăraşi 1-2(0-0)
Au marcat: Lungoci(min.80) respectiv Kanda(54), Şerban(58)

Gloria Buzău
Sîrbu-Zamfir, Bîrsănel, Agache, Vişan, Renţea, Burlacu, Bobe, Luiceanu, Lungoci, Chelaru
Rezerve: Chiriţă, Ştefănescu, Percă, Jercălău, Andriţoiu, Simion, R.Tudor
Antrenor: Marian Roşu

Dunărea Călăraşi
Popa-Bozean, Popescu, Olteanu, Nicodim, Şerban, M.Tudor, Chiriac, Bertea, Kanda, Ştefan
Rezerve: Popovici, Cainaru, Topor, Ţenea, Carloganu, Popescu, Lupaşcu
Antrenor: Mirel Condei

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.