Gloria Buzău a disputat miercuri, un nou meci de verificare încheiat tot cu o victorie. Echipa buzoiană a jucat pe teren propriu cu Juventus Bucureşti reuşind să se impună cu scorul de 2-0. Gazdele au înscris primul gol prin Luiceanu(24) care a finalizat o acţiune ofensivă cu un şut din interiorul careului. Ceva mai târziu, formaţia din Crâng şi-a dublat avantajul cu ajutorul lui Stoichiţoiu(37), acesta reluând în propria poartă şutul-centrare al lui Olteanu. La finalul partidei, antrenorul Gloriei Buzău, Ştefan Stoica s-a declarat oarecum mulţumit de prestaţia echipei sale.
,,Astăzi a fost ceva mai bine şi începe să îmi placă deoarece şi băieţii au înţeles ce le cer. Clar, că este foarte devreme să tragem concluzii dar una peste alta, eu sunt mulţumit. Am jucat cu o echipă de acelaşi nivel şi aceeaşi vârstă ca noi şi am marcat de două ori dar ne-am mai creat şi alte 3-4 ocazii clare iar adversarul nu ştiu dacă a reuşit vreun şut pe poarta. Cu siguranţă că mai avem totuşi mult de lucrat la faza ofensivă, unde aş vrea să fim puţin mai tăioşi când trecem în jumătatea adversă”, a concluzionat Ştefan Stoica.
Acesta a utilizat în meciul cu Juventus Bucureşti, următorul unsprezece:
Sîrbu-Cucu, Andriţoiu, Ştefănescu, Olteanu, Alexandru, Jercălău, Poenaru, Calu, Zăinescu, Luiceanu
Au mai jucat: Crăciun, Păun, Basamac, Frăţilă
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.