Peste 100 de elevi şi profesori au participat miercuri, pe 1 iunie, la „Fetons l’enfant”, eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi Asociaţia Română a Profesorilor de Franceză, în parteneriat cu Club Tess. Evenimentul, cum ne informează Oana Pleşea, inspector de limbi romanice, învăţământ particular şi alternativ, „a propus pentru prima data elevilor buzoieni un atelier de gastronomie franceză, fapt foarte bine primit de toţi”.

 

Au fost organizate două concursuri: de ornat clatite – individual, şi de preparat o salată – în echipă de câte doi elevi. „Au participat cu entuziasm elevi de la mai multe şcoli din judeţ, care au prezentat rezultatele culinare în faţa unui juriu internaţional: Florina Stoian, Maria Pleşea, Eric Roskman şi Gaston Lafargue. A doua parte a evenimentului a însemnat recompensarea prin diplome a elevilor care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiadele de limba franceză şi de limba spaniolă, etapa judeţeană, şi au fost transmise elevilor şi diplomele DELf pe care le-au obţinut în urma examenului din 19-20 februarie 2011.” Evenimentul, completează inspectoarea organizatoare, „a vrut să evidenţieze încă o dată că procesul învăţării limbii franceze trebuie să presupună şi descoperirea unor aspecte care ţin de cultura şi civilizaţia poporului francez.”

 

Imagini din concurs:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.