Florina Stoian, şefa IŞJ

Imediat după schimbarea unor oameni cu state vechi pe funcţiile din Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, au apărut speculaţii conform cărora Florina Stoian, şefa instituţiei, va fi doborâtă de pe funcţia de inspectoare generală. Persoana care ar influenţa o astfel de decizie ar fi, spun sursele noastre, Cristiana Stoica, fostă inspectoare pe specialitatea proiecte educaţionale şi programe comunitare. Motivul speculat ar fi presupusele „şmecherii” din programele finanţate cu bani europeni sau guvernamentali.

 

Un prim scandal a izbucnit în urmă cu trei luni, când liberalul Dumitru Ene, fost inspector şcolar general, a prezentat presei locale un document – stat de plată – despre care acesta susţinea că este dovada felului în care Florina Stoian încasează bani nemeritaţi prin prezenţa în comisia unui program european derulat şi de IŞJ Buzău. La acea vreme, atât atacatorul cât şi atacatul s-au ameninţat cu plângeri penale, despre al căror curs nu s-a mai auzit nimic. Florina Stoian invoca şi faptul că Dumitru Ene s-a folosit public de un document cu „caracter secret”, o altă enigmă rămânând şi numele persoanei care ar fi sustras din IŞJ statul de plată respectiv.

(Arhivă: Caz unic în istoria învăţământului buzoian: Inspectoratul Şcolar reclamă la Poliţie sustragerea de documente interne cu „caracter secret”)

Inlăturarea Cristianei Stoica din IŞJ a reaprins discuţiile din mediul profesoral colorat politic. Acum, se spune că fosta inspectoare, cunoscând detalii „compromiţătoare”, s-ar putea răzbuna, furnizând informaţii adversarilor politici ai Florinei Stoian. Întrebată în acest sens, şefa IŞJ ne-a declarat: „Nu comentez speculaţiile făcute pe marginea proiectelor europene. Ceea ce doresc să precizez este că Stoica Cristiana va coordona în continuare proiectele POSDRU, în care îndeplineşte diferite funcţii.”

 

Am încercat să obţinem şi punctul de vedere al Cristianei Stoica, dar nu am primit nici un răspuns din această direcţie. Posibil ca, în perioada ce urmează, pe ringul luptelor politice din urbe, să apară subiecte noi. Reamintim că, de la 1 septembrie, în IŞJ au fost înlocuiţi cinci inspectori. Printre cei noi sau reveniţi se numără şi liberalul Ionel Meiroşu, demis ca inspector general adjunct în 2009, repus în statele IŞJ ca inspector de specialitate.

(Arhivă: Exclusiv! Schimbări de toamnă în Inspectoratul Şcolar: se întoarce Ionel Meiroşu. Sunt înlocuiţi alţi 4 inspectori de specialitate, unii cu state vechi în instituţie)

S.D.

 

2 COMENTARII

  1. Are dreptate Florina. Cristiana nu va face nici o dezvăluire. E ca în povestea aia cu dreptetea:
    -Unde ieşti Dreptate?
    -Aici sunt da am mâncat şi eu!
    Venirea lui Meiroşu e un compromis juridic, o încercare de la periferia pdelului spre centru . Adică face parte din strategia de refacere a alianţei DA de la margini spre centru.

  2. in ultimul timp si-a impus puterea pe tot sistemul de invatamant buzoian poate vine timpul sa plece .asa a numit si directori care a pus stapanire in scolii parca ar fi ale lor .consilile de administratie se impun nu se mai aleg de catre consiliul profesoral sa detina puterea .dar cum este vorba urci scara dar cand cazi ……

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.