Profesori Sport-1
Anul acesta, Definitivatul de la Buzău a fost marcat de un eveniment rușinos. Un cadru didactic a fost prins în timp ce încerca să fraudeze examenul. Rușinos de-a dreptul având în vedere calitatea celui prins cu mâța-n sac.
Cadrul didactic care a recurs la un gest care-l va urmări mult timp de-acum încolo a fost prins în timp ce copia cu ajutorul unui ceas inteligent. Imediat cum a fost ”mirosit” de examinatori, dascălul a fost eliminat din examen.
la Definitivatul de la Buzău desfășurat la Liceul de Arte „Margareta Sterian” s-au înscris 214 cadre didactice. 4 dosare au fost respinse întrucît documentele de studii nu erau conforme. ÎN final, proba a fost susţinută de 167 învăţători şi profesori din judeţ.
Candidaţii au avut la dispoziţie patru ore pentru redactarea lucrării. Rezultatele examenului de definitivat vor fi afişate pe 14 iulie, eventualele contestaţii se pot depune începând cu 15 iulie, iar soluţionarea acestora este programată pentru zilele de 16-17 iulie. Afişarea rezultatelor finale se va face pe 18 iulie 2015. Nota minimă de promovare este opt, atât la inspecţiile speciale cât şi la examenul scris. Fiecare candidat are dreptul la trei sesiuni în decurs de cinci ani de la începerea activităţii în învăţământ pentru a obţine gradul definitiv. Cei care nu o fac, deşi sunt titulari, îşi pierd acest statut şi locul de muncă, potrivit metodologiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.