Cotat cu mari şanse de a câştiga lupta pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal, Gică Popescu s-a aflat,duminică, într-o scurtă vizită la Buzău. Fostul căpitan al Naţionalei a mers la Sala Sporturilor unde a urmărit unul dintre meciurile disputate în cadrul turneului de futsal al ligii secunde. ,,Baciul” s-a întâlnit cu actualul preşedintele A.J.F., Pompiliu Coşconea, reprezentantul cluburilor de copii şi juniori în Comitetul Executiv al F.R.F., Cătălin Cighir , consilierul judeţean, Adrian Petre şi jurnalişti. Chiar dacă mulţi îl consideră deja viitorul preşedinte al F.R.F., Gică Popescu a declarat:
,,Eu nu am câştigat niciodată bătăliile, din vestiar, ci toate pe teren şi vreau să fac la fel şi pe 5 martie. Adică, în faţa membrilor afiliaţi şi de aceea orice întâlnire pe care o am în teritoriu este foarte importantă. Vrem să-i convingem pe toţi că avem echipa cea mai bună pentru a conduce fotbalul romanesc”.
Înainte de a pleca la Bucureşti,Gică Popescu a servit masa la restaurantul preşedintelui Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, unde a avut şi o întrevedere cu reprezentanţii echipelor de futsal participante la turneul găzduit de Buzău.
Luni, principalul favorit la şefia F.R.F. va reveni la Buzău pentru o nouă întâlnire, de această dată cu cei care vor vota la alegerile din 5 martie, urmând să susţină şi o conferinţă de presă.
Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.