După un eşec şi o remiză, jucătorii lui ,,Vioară” au simţit şi ei gustul victoriei. Pentru asta au aşteptat până sâmbătă când s-au impus lejer cu scorul de 3-0 în confruntarea de acasă cu Rapid C.F.R. Suceava din cadrul etapei a V-a. Hotărâţi să bifeze primul succes în campionat, buzoienii au intrat pe teren cu un singur gând: să rezolve meciul cât mai repede posibil. Marcu(7) a fost la câţiva centimetri de gol după ce şutul său de la 18 metri a trecut puţin peste transversală iar două minute mai târziu, mingea trimisă de la colţul careului mic de Puşcaşu a întâlnit bara. Chiar dacă unii se temeau să nu se repete istoria din partida de Cupă cu Botoşani când ratările s-au răzbunat, Gloria Buzău având în faţă un Rapid cu mers de personal şi-a văzut eforturile concretizate pe tabela de marcaj. Aceasta a fost modificată de Verdeş(27) care, rămas liber, a înscris simplu ca la antrenament din trei metri, fructificând astfel centrarea de pe dreapta a lui G. Ion. Peste doar câteva minute, gazdele au reuşit să îşi dubleze avantajul graţie lui Burlacu(32), unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. Mijlocaşul buzoian a primit o pasă excelentă de la Marcu şi cu un şut din suprafaţa de pedeapsă l-a învins pe portarul Pascal. Acelaşi Burlacu s-a aflat şi la originea celui de al treilea gol, goalkepeerul sucevean respingând mingea şutată de primul, până la Verdeş(41) iar atacantul Gloriei şi-a trecut în cont, dubla. A fost de altfel scorul consemnat la pauză şi a rămas la fel şi după ultimul fluier al arbitrului, în ciuda ocaziilor create de trupa lui ,,Vioară” în partea secundă a meciului, cele mai clare fiind irosite de Matei(48) al cărui şut din apropiere a fost blocat de portar, Verdeş(62) care a reluat în bară, Bobe(69) şi G. Ion(77) puţin pe lângă.

Caseta tehnică:

Gloria Buzău – Rapid C.F.R. Suceava 3-0(3-0)
Au marcat:Verdeş (27;41)
Burlacu(32)

Gloria Buzău
Stoicescu-Cucu, Dăniţă, Agache(min.68 Diego), Dumitru, Marcu, Puşcaşu, G. Ion, Burlacu(min.78 Cocîrlă), Verdeş(min.63 Bobe), Matei
Antrenor: Viorel Ion

Rapid C.F.R. Suceava
Pascal-Cristescu, Plămadă, Sava, Spătar, Velescu(min.89 Stănescu), Sumanariu, Cerlinca(min.46 Luţac), Căinari, Negru(min.46 I.Plămadă), Ionesi
Antrenor: Marin Barbu

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.