Echipa din Crîng şi-a continuat astăzi, seria meciurilor amicale bifând totodată şi prima victorie. Gloria Buzău a întâlnit pe terenul sintetic ,,Cornel Negoescu”, o altă formaţie din eşalonul trei, Conpet Ploieşti pe care a spulberat-o cu 7-1! De menţionat că şase dintre cele şapte goluri au purtat semnătura unor jucători sosiţi la gruparea buzoiană în această iarnă. Scorul a fost deschis de M.Gheorghe(26), acesta învingându-l pe portarul oaspeţilor, cu un şut din afara careului. La puţin timp după acest gol, gazdele şi-au dublat avantajul graţie lui Burlacu(31) care a fructificat cu capul din apropiere o centrare. Acelaşi jucător avea să îşi treacă apoi în cont hattrickul înscriind încă două goluri în minutele 35 şi 38, şut din şase metri şi lob peste portar, din interiorul suprafeţei de pedeapsă. Gloriosii nu s-au oprit aici reuşind să mai puncteze de trei ori în repriza secundă prin Lungoci(73) care a finalizat o acţiune ofensivă cu un şut puternic, Roman(75) după executarea impecabilă a unei lovituri libere şi Bobe(81) cu o ,,torpilă” expediată de la 25 de metri. Spre finalul partidei, ploieştenii au profitat de o nesincronizare a fundaşilor buzoieni şi au marcat golul de onoare.
Antrenorul Gloriei Buzău, Marian Roşu a început meciul cu următorul unsprezece:
Feny-Cucu, Bârsănel, Vişan, Zanfir, Alexandru, M.Gheorghe, Percă, Burlacu, Bobe,Luiceanu
Au mai jucat:
Sîrbu, Roman, Jercălău, Renţea, Lungoci, Ştefănescu, Andriţoiu, Păun
Formaţia din Crîng va disputa următorul joc de verificare,sâmbătă în deplasare cu Dunărea Galaţi.
Adrian SOARE