Îmbătată cu apă rece după cele două victorii consecutive, obţinute în faţa unor adversare ,,desculţe” precum Rapid C.F.R. Suceava şi Dunărea Galaţi, echipa lui Viorel Ion a dat de greu. Deşi a visat să împuşte încă trei puncte în duelul de acasă cu A.S. Berceni, tot o nouă promovată, Gloria Buzău a trebuit să se mulţumească în cele din urmă, şi cu o remiză, scor 0-0. Partida disputată miercuri în cadrul etapei a VII-a, a avut două reprize diferite. Prima, una în care evoluţia gazdelor a fost slabă, cu mingi trimise în direcţii necunoscute şi pierdute cu mare uşurinţă. Nici nu e de mirare din moment ce, formaţia din Crîng a avut în teren încă din start o ,,mână moartă” care s-a numit Voicu, acesta fiind străin de ce se întâmpla pe dreptunghiul verde. La o acţiune ofensivă, buzoienii au solicitat penalty dar ,,fluieraşul” a acordat doar lovitură liberă indirectă la duelul dintre Bîrsănel şi unul dintre fundaşii adverşi iar Cucu(14) a tras în zid. În schimb, oaspeţii au dat dovadă de mult tupeu şi profitând de starea de somnolenţă a ,,glorioşilor” s-au aruncat în atac iar la una dintre acţiuni, Nistor(25) s-a făcut de râs după ce singur cu toată poarta goală în faţă a trimis din doi metri pe lângă!!! Imediat, echipa din Berceni a irosit o nouă ocazie, de această dată prin Pătraşcu(28) al cărui şut de la marginea careului mic a fost blocat miraculos de portarul Stoicescu. Repriza secundă a aparţinut Gloriei care a încercat să dea lovitura decisivă numai că Verdeş(52) a ratat intercepţia unui balon ce s-a plimbat prin faţa porţii iar câteva minute mai târziu, Muscalu(66) a şutat de la marginea suprafeţei de pedeapsă, în stâlpul din stânga porţii. Noul intrat în teren, Matei, aflat parcă la cules de tărtăcuţe s-a jucat cu nervii suporterilor şutând anemic de la câţiva metri şi astfel tabela de marcaj a rămas imaculată până la ultimul fluier al arbitrului.
Gloria Buzău – A.S.Berceni 0-0

Gloria Buzău
Stoicescu-Cucu, Bîrsănel, Agache, Dumitru,Voicu(min.58 Muscalu), Marcu, Mihăescu, Puşcaşu(min.46 Matei), Burlacu(min.70 Cocîrlă), Verdeş
Antrenor: Viorel Ion

A.S.Berceni
Meilă-Feraru, Fîşie, Sandu, Pazon, Radu, Pivniceru(min.72 Epaminonda), Stan, Pătraşcu, Nistor(min.90+3 Ghinea), Cîrstea(min.19 Voican)
Antrenor: Marin Dragnea
Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.