Echipa din Crâng a bifat prima victorie în această ediție de campionat după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în confruntarea de pe teren propriu cu nou promovata Callatis Mangalia. Decise să oprească toate punctele la Buzău, gazdele au început meciul bine iar asta s-a vazut și pe tabelă după ce Câmpeanu(’10) a fructificat cu o lovitură de cap din șase metri centrarea lui Corcoveanu. Bucuria buzoienilor nu a durat însă prea mult deoarece, peste cinci minute, oaspeții au reușit să restabilească egalitatea grație golului marcat de Iordache. La o minge aruncată în careu, atacantul formației din Mangalia a reluat cu capul din apropiere și astfel lucrurile s-au complicat pentru Gloria. Trupa lui Ciobanu a depășit repede momentul și a preluat din nou conducerea prin Boboc(’20), acesta executându-l cu un șut de la 15 metri pe portar. Nu a trecut prea mult timp și gazdele și-au mărit avantajul, luând o opțiune serioasă privind obținerea victoriei. În urma unui atac, Câmpeanu a centrat până la Boboc(’30) care a marcat cu o lovitură de cap stabilind dealtfel și scorul primei reprize. După pauză, misiunea celor de la Callatis a devenit și mai dificilă deoarece Ferariu(’57) a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu fiind obligat să plece la vestiare. În ciuda faptului că a ramas în inferioritate numerică, formația vizitatoare a izbutit să reducă din handicap prin Iordache(’67) care a fructificat cu capul centrarea lui Borat. Peste doar câteva minute, autorul golului a părăsit și el terenul de joc, fiind eliminat pentru cumul de galbene. Buzoienii nu au fost însă în stare să profite de situație și chiar au tremurat serios la un contraatac al oaspeților când, scăpat singur Barbu(’77) a pătruns în careu și de la numai șapte metri a șutat în portar. Finalul meciului a devenit unul palpitant iar gazdele au irosit și ele trei ocazii clare ca lumina zilei care au aparținut noilor achiziții Tudor(’87) și Mihălcescu(’89;90). Ultimul fluier al arbitrului a consfințit o victorie importantă a Gloriei Buzău care așa cum declara antrenorul Mișu Ciobanu în această ediție de campionat va avea o misiune extrem de dificilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.