Gloria

Gloria Buzău va susţine în sfârşit, primul meci oficial din acest an. Gruparea din Crîng se va deplasa la Buftea unde urmează să întâlnească satelitul Sportului Studenţesc, într-o confruntare programată în cadrul etapei cu numărul 16 a campionatului ligii secunde. Aflată în lupta pentru promovare, echipa antrenată de Marian Roşu nu are nciun fel de emoţii privind deznodământul acestei partide dat fiind faptul că, adversara este ciuca bătăilor şi nu a acumulat nici măcar un punct. Astfel, pentru buzoieni jocul cu puştii Sportului se anunţă a fi un antrenament cu public şi oportunitatea de a-şi rotunji golaverajul. ,,Glorioşii” vor avea totuşi emoţii dar pentru fosta echipă a lui Roşu, Olimpia Rm.Sărat care primeşte replica liderului Viitorul Axintele şi speră într-un ajutor din partea gazdelor rugându-se ca acestea să câştige cele trei puncte puse la bătaie.
,,Aşteptăm cu nerăbdare să disputăm primul joc oficial din acest an şi privim returul optimişti. Chiar dacă misiunea noastră pare una foarte uşoară în confruntarea cu Sportul II, noi trebuie să abordăm fiecare meci cu maximă seriozitate pentru a câştiga. Avem de îndeplinit un obiectiv aşa că nu concepem să irosim puncte mai ales că jucătorii au răspuns bine la ce le-am cerut în perioada de pregătire. Nu aş putea spune că există o presiune asupra băieţilor deoarece mie imi place să câştig şi trebuie să aibă aceeaşi mentalitate”, a declarat tehnicianul Gloriei Buzău, Marian Roşu.
Partida se va disputa vineri, cu începere de la ora 15.00 iar până acum echipa buzoiană a acumulat 31 de puncte cu 6 mai puţin decât liderul,Viitorul Axintele.
Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.