Că mai erau suporteri buzoieni care visau/sperau la cine știe ce minune în fața super-trupei venită din București, da, e de înțeles. Doar că visatul și speratul nu prea se mai potrivesc cu realitatea ce înconjoară trupa din Crângul nostru cel de toate zilele. (Sau, mai corect geografic spus, trupa din verdele Parc al Tineretului, nu?) Se pare că fetele lui David Montes au rămas acolo unde cele ale lui Daniel Anca n-au putut deloc să mai ajungă după două sezoane de cupe europene și două trofee interne ce au intrat deja în istoria recentă a orașului. Păcat că blocajul ăsta a afectat decisiv munca și pasiunea celor din club, dar, în niciun caz dragostea nelimitată a miilor de fani din tribune!
Acum, ca să continui cu d’astea nasoale, mai vin și cu constatarea că Sala Sporturilor n-a mai putut găzdui spectatori nici măcar la jumătate față de jocul din Cupă de la finalul lui martie. Bine, miza era inexistentă, zi de mijlocul săptămânii și oameni obisiți după orele petrecute la joburi, motive trase de păr s-ar mai găsi. Și acum aș putea continua cu puncte-puncte, nu mă mai plimb și eu aiurea cu canistra de benzină și cu venin pe limbă…
Meciul e alert, se joacă frumos, dar foarte tare. Rapidistele înscriu aproape la fiecare atac, iar în apărare rup tot ce prind pe semicercul lor. La propriu, că o justificare pentru „roșul” campioanei Orlane Kanor, urmată imediat de „două minute” pentru Kassoma. Și un just 5-7 după primul sfert de oră, plus câteva parade frumoase ale portăriței Tea Pijevic. E multă precipitare pe atacurile noastre, pase greșite și grabă, neatenție la ultima pasă, dar și giuleștencele intră în ghemul ăsta încâlcit, iar minutul 20 vede echilibru pe tabelă, 8-8. Apoi 9-9 după o bară a Larei Kanor și a unui gol din extremă al Andreei Coman. Și 11-11 și atacul nostru, dar nu preluăm conducerea pentru că una dintre fetele Gloriei scapă mingea în fața semicercului advers. Mama ei de viață! Norocul pare să-și întoarcă fața spre noi când Tea parează un 7m, iar Ana-Maria Iuganu aduce avantajul pe tabelă, 13-12. Finalul reprizei e gestionat mai bine de tricourile alb-vișinii, unul dintre halbitrii vede fault pe o aruncare și mergem la vestiare cu un gol în minus, 14-15.
Debutul părții secunde o aduce pe Ana-Maria Măzăreanu în poarta Gloriei, două intervenții frumoase, dar ratări în cascadă pe atac și uite-o pe diferența aia nedorită de cinci goluri cum se lăfăie pe tabelă. Un time-out buzoian mai mult decât necesar, dar absolut ineficient. Ecartul de goluri nu suferă mari fluctuații, jocul Giuleștinei e suficient de solid pentru a-l bloca pe cel insuficient de consistent al Gloriuței. Și pentru că nimic nu mai putea schimba soarta unui joc terminat încă din minutul 40, eliminată Kanor împărțea popcorn pe banca sa pentru Kassoma și Polman, iubita lui Rafael Van der Vart, ex-Real Madrid.
Gata cu vrăjeala! Foarte consistentă prestația buzoiencei Yasi Burlacenko, dar al naibii de greu de luptat contra panzerelor Ostase și Kassoma! Scorul final s-a fixat la 28-32, iar eu mi-am luat în serios rolul de iepuraș și m-am îndreptat spre Dorobanțiul familiei profesorului Gabriel Ibriș cu cadouri de Paște pentru copiii lui.
*La pauză a răsunat și-un „Mulți ani trăiască” din sculele DJ-ului Paul Oprea, iar MC Edi Antochi i-a lămurit pe nelămuriți că președintele Gloriei, Costin Stanciu, serbează împlinirea a 32 de ani. Eviva!
* Doru Manea, observatorul din partea Federației, a avut multe momente de plictiseală la masă oficială, așa că și-a căutat de lucru în prima parte. A mers țanțoș spre ambele bănci și le-a oferit fluierașilor Barbu & Badiu două victime dintre jucătoarele de rezervă care se bucurau prea exploziv la reușitele colegelor din teren.
*Pe 15 mai va veni la Buzău proaspăt eliminata din sferturile Champions League, CSM București. Și să vezi iureș!
Text și foto: Vali Mocanu & Eduard Ungureanu








[…] București. Și să vezi iureș! Text și foto: Vali Mocanu & Eduard UngureanuThe post Gloria Buzău nu mai „nășește” Rapidul first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]