Unul dintre cei mai vocali liberali consilieri județeni ai opoziției, liberalul Raul Florescu, a fost salvat, joi, de înlocuirea din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică de către consilierii social-democrați.

PNL Buzău a decis în forurile interne înlocuirea din A.T.O.P a lui Raul Florescu cu liberalul Claudiu Carpen iar decizia urma să fie supusă, joi, votului aleșilor județeni. Proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi nu a mai fost supus însă aprobării după ce Raul Florescu, cel vizat de înlocuire, a solicitat colegilor din Consiliu amânarea proiectului, având în vedere faptul că a contestat decizia partidului de înlocuire din A.T.O.P.

Florescu a explicat că a contestat măsura și că a informat la rândul său autoritățile județene, solicitând ca proiectul să fie amânat până la luarea unei decizii definitive.

Totodată, liderul de grup al PNL, Emilia Babiuc, a susținut punctul de vedere al partidului explicând că decizia este una internă a PNL și că în mod normal proiectul ar trebui supus aprobării.

La rândul său, președintele CJ, Petre Emanoil Neagu a solicitat aleșilor județeni să voteze așa cum le dictează conștiința însă a ținut să explice că la următoarea ședință este obligatoriu să fie luată o decizie în privința desemnării în A.T.O.P. a unei alte persoane din partea PNL, indiferent dacă procedurile interne din partidul de opoziție vor duce sau nu la rezolvarea contestației depusă de Florescu.

Prin urmare, proiectul aflat pe ordinea de zi a fost amânat cu concursul mai multor consilieri PSD, ALDE și cu o parte a celor PNL. În urma votului, 20 de consilieri au votat pentru amânarea proiectului, 7 împotrivă și 2 printre care și președintele CJ s-au abținut.

Raul Florescu este consilier județean PNL ales in anul 2016 și a făcut parte și din componența CJ și în mandatul trecut. Florescu este unul dintre cei mai vocali aleși liberali, fiind unul dintre oamenii de baza ai fostului PDL ajuns în PNL după fuzionarea celor două formațiuni. Totodată, înlocuitorul acestuia în A.T.O.P. conform solicitării PNL este Claudiu Carpen, provenit de asemenea din vechiul PDL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.