pacienti spital

Vremea s-a mai dezmorțit însă asta nu înseamnă că am scăpat de răceli. În ultima săptămână, la cabinetele medicilor de familie a fost ca-n plină iarnă, cu sute de persoane care au cerut ajutorul medicilor. Și colac peste pupăză, a apărut și primul caz de gripă la Buzău. Este vorba despre o femeie de 49 de ani, casnică, din municipiul Buzău, care s-a prezentat la medic cu simptome specifice grupei, dar din fericire, o formă medie de boală care nu a necesitat internare.

În urma analizelor, medicii au constatat că este vorba despre un virus gripal de tip A. femeia a fost izolată la domiciliu cu tratament antiviral, iar evoluția a fost favorabilă.

Tot în ultima săptămână, peste 2350 de buzoieni au suferit de viroze respiratorii și au trecut pe la medic pentru consultație și tratament, 26 dintre ei necesitând spitalizare din cauza unor forme mai grave de boală. De asemenea, 744 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie iar 82 au fost internate.

Cifrele sunt în creștere atât față de perioada similară a anului trecut cât și față de săptămâna anterioară din anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.