UPDATE: Magistrații buzoieni au decis ca cinci dintre membrii rețelei să fie arestați la domiciliu iar alți doi să fie cercetați subsontrol judiciar.

 

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Buzău au dat peste cap planurile unor traficanți de etnobotanice, stricându-le afacerile care le aduseseră ceva profit, în ultima vreme. Oamenii legii au decapitat rețeaua, trimițând în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă 7 traficanți.

Rețeaua a fost destructurată miercuri după ce un colet plin cu droguri uşoare a ajuns la Buzău. coletul a fost preluat de doi buzoieni, care odată surprinși de polițiști au fost nevoiți să dea explicații cu privire la proveniența și conținutul pachetului. În urma cercetărilor s a demonstrat că cei doi nu făceau parte din gruparea de traficanţi, polițiștii dând însă de urma dealerilor de droguri, în total 7 tineri.
” La data de 16 aprilie a.c., doi bărbaţi, în vârstă de 21, respectiv 26 de ani, ambii din municipiul Buzău, au fost surprinşi în flagrant imediat după ce au ridicat un colet ce conţinea produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, pe care urmau să-l predea membrilor grupării, fără a avea cunoştinţă de conţinutul pachetului. Imediat după flagrant, cu sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Bucureşti au fost efectuate opt percheziţii la domiciliile a şapte persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani”, se arată într-un comunicat remis vineri IPJ Buzău.
Opt percheziții au fost realizate, șapte în Buzău și una în București, anchetatorii găsind la membrii grupării 150 de grame de droguri uşoare, două cântare electronice și ierburi care urmau să fie amestecate cu substanţa psihoactivă.
”Pe parcursul cercetărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău a rezultat că cei şapte bănuiţi ar fi obţinut din activitatea infracţională desfăşurată aproximativ 50.000 de lei, cu care şi-ar fi achiziţionat mai multe bunuri mobile”, se mai arată în comunicatul remis de IPJ Buzău.
Cei şapte traficanți au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, spălare de bani şi constituirea într-un grup infracţional organizat, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.