Handbalistele buzoience au suferit sâmbătă cea de-a treia înfrângere în actuala ediție de campionat a ligii secunde.De această dată, echipa antrenată de Ionuț Drăgancea a cedat cu scorul de 26-36 în partida disputată acasă cu C.S.M.Slobozia, în cadrul etapei a IV-a. Lipsa de experiență și evoluția lamentabilă a gazdelor au ușurat foarte mult misiunea adversarei care la pauză conducea cu o diferență de patru goluri. În repriza secundă, formația oaspete a forțat mai mult, reușind să se distanțeze pe tabelă, în timp ce buzoiencele punctau la capitolul gafe.
,,Ne așteptam totuși la o înfrângere, însă nu la o asemenea diferență. Am întâlnit o echipă cu experiență care joacă de mulți ani în această formulă, la acest nivel și emite pretenții la promovare. Nu aș numi prestația echipei noastre extrem de slabă ci mai degrabă o lipsă de experiență și jocuri pe fondul căruia apar greșeli tehnice inerente. Sigur că puteam ceva mai mult în acest meci. Asta daca am fi gândit mai mult fiindcă știți că sângele rece se capătă în jocuri. Le puteam acuza doar dacă vedeam că nu au atitudine și nu se dăruiesc”,a concluzionat antrenorul formației buzoiene,Ionuț Drăgancea.
Golurile echipei H.M. Buzău au fost marcate de Ionescu(8), Iordache(8), Radu(5), Răchițeanu(2),Visa(2),Bârsan(1).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.