Dacă ar fi să scriu ceva despre acest meci, n-aș putea s-o fac, în primul rând, fără să subliniez tona de muncă și de transpirație depusă de elevele lui Ovidiu Mihăilă (+ Romeo Ilie). Până aici cred că aș fi de accord cu toată lumea. Sala Sporturilor a fost închisă publicului, iar cei care îmi sunt prieteni pe Facebook au putut vedea live acolo acest joc. În condiții nu extraordinare calitativ, dar demne să satisfacă foamea de spectacol a buzoianului îndrăgostit de handbal.

 

Apoi aș spune o poveste biblică. Inventată cine știe cum și când, dar bună de aruncat azi pe piața media online, mai ales că ne-am apropiat la câțiva pași distanță de Apocalipsă. Și nu sunt un fatalist! Se zice, prin toate religiile cunoscute și arhicunoscute, că Dumnezeu mai iese prin lume, așa, când și când. Sub diferite forme și reprezentări. De la mingea de foc a lui Moise, până la taurul plimbăreț Zeus, ori vântul ucigaș întrupat de Allah pentru a-i stârpi pe necredincioși. Cu ce s-or fi ocupat Buddha, Jehova ori alti reprezentanți cu nume ai divinității, mi-e imposibil să știu! Vremurile sunt tulburi, dar joi seara, pe parchetul pe care se juca meciul Buzăului contra fetelor din Baia Mare, am simțit prezența divină. La propriu! Din fericire, Dumnezeu s-a întrupat (pentru a câta oară sezonul acesta?) în portărița Petra Blazek și n-a vrut să fie singur acolo, și-a mai luat și ajutoare doi arhangheli care să facă diferență în atac, Andrea Rotaru și Alina Ilie!!! Băi, oameni buni, filmul meciului este încă în spațiul virtual, îmi este martor că ceea ce au făcut fetele astea, alături de colegele lor, binențeles, dar în special ele, a fost o minune! Ar mai fi multe de scris, dar nu prea îmi stă în obișnuință să laud la infinit. Așa că închei cu o remarcă în limba austriecei din poarta Gloriei Buzău: “OH, MEIN GOTT, DEIN NAME IST PETRA BLAZEK!”

Vali Mocanu/Laurențiu Manea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.