Liderul PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat vineri că, având în vedere că senatorul Virgil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus, a participat la reuniunea Biroului Politic, toţi membrii conducerii liberale se vor izola la domiciliu, iar toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze.

”Având în vedere că senatorul Virgil Chiţac a participat la reuniunea Biroului Politic, toţi membrii Biroului Politic se vor izola la domiciliu. Toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze. Nu aşteptăm ancheta epidemiologică, atât timp cât există riscul”, a declarat Orban.

El a spus că toţi miniştrii şi membri de partid prezenţi vineri la şedinţa conducerii liberale vor fi testaţi.

”Vom fi la dispoziţia medicilor, pentru a se face ancheta cu toate persoanele cu care am intrat în contact. Eu, ca premier interimar, mă voi izola la Vila Lac, de unde voi lua toate deciziile. Miniştrii vom vedea unde se vor izola, până la sosirea rezultatelor. Le-am recomandat să nu aibă niciun contact cu niciun angajat”, a precizat Orban, care a dat asigurări că miniştrii îşi vor exercita toate atribuţiile.

 

Premierul a spus că diagnosticele  vor fi făcute publice

”Nu merg la consultări, pentru că ar însemna să-l pun în pericol pe preşedinte”, a declarat Orban, referindu-se la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.