S-a trezit cu un străin în casă. Este cazul unui buzoian care ieri dimineață, în jurul orei 09.30, s-a trezit că în apartamentul său mai este cineva în afara membrilor familiei, respectiv un individ pus pe rele care a reușit să intre în locuință, culmea, pe geamul de la baie. Bărbatul, un bucureştean în vârstă de 26 de ani, a reușit să pătrundă în apartamentul respectiv prin forţarea geamului de la baie situat pe luminatorul blocului, cu gândul clar de a fura tot ce este de valoare. Din fericire, intervenția promptă a proprietarului care a sunat la 112 și a cerut ajutorul Poliției, a făcut ca răufăcătorul, un individ cu antecedente penale, să fie prins rapid. Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei, oamenii legii stabilind că este principalul suspect şi în cazul unui alt furt din apartament comis în după-amiaza zilei de 27 noiembrie şi înregistrat iniţial cu autor necunoscut.
Atunci, „misiunea” răufăcătorului a fost și mai ușoară, accesul în casă fiind „facilitat” chiar de către proprietar, care a lăsat uşa de la intrare descuiată, după care a mers în dormitor.
Când a revenit în hol, a constatat lipsa unei genţi a soţiei, în care se aflau acte de identitate, carduri, suma de 140 de lei şi un telefon mobil.
Poliţiştii l-au reținut pe bucureştean pentru furt calificat, ulterior Judecătoria Buzău dispunând arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 29 de zile. Polițiștii continuă cercetările pentru a afla dacă individul a mai comis și alte furturi din apartamente în același mod în care a procedat în cele două cazuri dovedite.
Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.