Un cetăţean turc prins la Buzău, fără acte de ședere legală în România, a fost trimis forțat în țara lui. Bărbatul mai primise, recent, de la Biroul de Imigrări Buzău o decizie de returnare, ca urmare a expirării dreptului de şedere, însă nu se conformase recomandării venite din partea autorităților române.
Turcul a fost găsit ieri la Buzău, în cadrul unei acțiuni efectiate de Biroul pentru Imigrări, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale în țara noastră a unor cetățeni străini. În urma celor constatate, poliţiştii au procedat la returnarea forţată a străinului, acesta fiind condus cu escortă la aeroportul Otopeni Henri Coandă, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României.

Oficiul Român pentru Imigrări prin structurile teritoriale atenționează că va continua organizarea unor astfel de acţiuni, privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda atenţie perioadei de valabilitate a dreptului de şedere pe teritoriul României.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.