Vreme de cinci ani s-a luptat cu apărările adverse în tricoul „lupilor”. Acum a hotărât că este timpul să se alăture familiei din București și să dea curs ofertei venită de la CSM. Aflat deja în anturajul echipei naționale, cu minute jucate inclusiv în „dubla” cu Cehia de la începutul acestei luni, Zavi este unul dintre numele rostite cu dragoste și respect printre oamenii din club, dar și de către suporterii care vin, etapă de etapă, în Sala Sporturilor. „Știam că se va întâmpla asta cât de curând, după ultimii doi ani în care a spart toate barierele posibile, dar am încercat să ne amăgim că-l vom putea convinge să mai semneze cu noi măcar încă un sezon„, ne spunea, cu părere de rău, Răzvan Voicu, directorul sportiv al haitei de la HC. Înaintea ultimului său meci în tricoul alb-albastru, Zavi n-a ezitat nici măcar o secundă în a accepta să vorbească la microfonul ziarului nostru. Pentru club și foștii săi colegi, pentru prietenii pe care și i-a făcut la Buzău în acest cincinal, pentru oamenii din tribune care, cu siguranță, îl vor aplauda și atunci când va reveni la noi în sala ca adversar.
Vali Mocanu
[…] îl vor aplauda și atunci când va reveni la noi în sala ca adversar. Vali MocanuThe post Interviurile „Observatorului” cu Zavi Dumitrana, pivotul Naționalei de handbal first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]