După ce a trecut prin mai multe localități din județul Vrancea, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuţi, va ajunge, în această seară, la Râmnicu Sărat iar mâine este așteptată la Buzău. Îcoana a pornit de la Mănăstirea Dalhăuți într-o procesiune de invocare a ploii ce urmează să se desfășoare în mai multe localități până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Sute de credicncioși își pun speranțele într-o minune divină pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze pământul însetat iar oamenii să își poată lucra pământul măcar în toamnă dacă culturile de vară sunt, aproape în totalitate, compromise.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a plecat ieri dimineaţă de la Mănăstirea Dălhăuţi. S-a oprit în mai multe comune din județul Vrancea și chiar în municipiul Focșani unde, un sobor de 8 preoţi au oficiat slujbe la care au participat zeci de ceredincioși în speranța că Dumnezeu le va ierta păcatele și va aduce ploaia atât de mult așteptată.
„Din cauza faptulului că parohiile buzoiene și vrâncene sunt amenințate de seceta prelungită abătută peste țara noastră din cauza păcatelor noastre, Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie a acordat arhiereasca binecuvântare ca Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Dălhăuți să fie dusă în procesiune prin diverse parohii vrâncene și buzoiene.
Procesiunea a început ieri și se va termina pe 16 august.
Astăzi, în jurul orei 18.00 icoana va fi adusă la Mănăstirea Sfânta Treime de la Podul Bulgarului iar la ora 19.00 icoana va ajunge la Biserica Adormirea Maicii Domnului din centrul orașului Râmnicu Sărat unde va și poposi peste noapte. Sâmbătă icoana va fi purtată spre municipiul Buzău în procesiune și va ajunge la Buzău la ora 16.00 și va fi dusă la Biserica Greci”, a precizat preotul Adrian Ionescu purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
Marți, Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Dălhăuți va fi dusă la Mănăstirea Ciolanu unde sute de creștini vor participa, la fel ca în fiecare an, la slujba oficiată în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului se vor putea închina la icoana veche de sute de ani.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuţi are o vechime de sute de ani. Se spune că, de-a lungul timpului, icoana sfântă a făcut multe minuni. Pe vreme de secetă sau inundații, icoana a fost scoasă de preoți în satele din jurul mănăstirii şi de fiecare dată a fost de un real ajutor.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.