Pentru că lucrările de asfaltare ce vor fi demarate prin programul cu bani de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va demara abia anul viitor, Primăria Buzău a găsit o metodă de a da, mai devreme, drumul asfaltărilor în oraş. Luând în calcul și faptul că după data de 1 septembrie se intră în linie dreaptă în ce privește campania electorală pentru localele din 2012, primarul Constantin Boșcodeală, a decis că cel mai bun lucru este ca  alegătorii buzoieni să vadă că municipalitatea lucrează pentru ei și, în consecinţă,  să demareze, din timp, lucrările de asfaltare. Și cum sumele necesare unor astfel de lucrări lipsesc cu desăvârșire iar societatea responsabilă cu asfaltările în oraș are mare nevoie de bani, soluția o reprezintă, bineînțeles, un nou credit pe care municipalitatea sa angajează să îl achite în anii următori. Pentru aceasta, majoritatea consilierilor locali au aprobat deja un proiect de hotărâre privind contractarea unui credit furnizor în valoare de 6 milioane de euro. Banii urmează să fie obținuți de la o bancă  iar lucrările de asfaltare pe bulevardele Unirii, Nicolae Titulescu și Gării dar și străzile Colonel Buzoianu, Oltului, Caraiman şi Orizontului ar putea începe chiar din această toamnă, urmând a fi finalizate până la sosirea sezonului rece. Conform evaluărilor, asfaltarea bulevardului Unirii între intersecțiile cu Nicolae Bălcescu și Mareșal Averescu ar urma să coste peste 2 milioane de euro iar asfaltul de pe strada Orizontului ar urma să aducă în conturile societății Urbis-Serv peste 1 milion de euro.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.