Bacalaureatul, subiectul numărul unu al verii 2011

Prima probă scrisă, la Română, a Bacalaureatului restanţierilor se va susţine astăzi în şase centre de examen din judeţ, în care sunt aşteptaţi aproape 1400 de candidaţi la diplomă. După susţinerea fără evenimente deosebite a probelor de competenţe, candidaţii vor intra în săli sub atenta supraveghere a camerelor video.

Centrele în care se susţine Bacalaureatul „second-hand” sunt: Colegiul Tehnic Buzău, Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” Rîmnicu Sărat şi Grupul Şcolar Tehnologic „Dimitrie Filipescu” (din care lucrările vor fi preluate şi evaluate în Liceul de Artă „Margareta Sterian”), Colegiul Agricol „Dr. C. Angelescu” Buzău, Grup Şcolar „Costin Neniţescu” Buzău şi Grup Şcolar de Meserii şi Servicii Buzău (cu centru de evaluare a lucrărilor în Liceul cu Program Sportiv).

Ieri, Florina Stoian, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, ne-a declarat: „Organizarea decurge normal, iar monitorizarea video va fi totală”. Celelalte două probe scrise au următoarea programare: miercuri, 31 august, proba obligatorie a profilului; vineri, 2 septembrie, proba la alegere a profilului şi specializăriide. În prima sesiune, doar 54% dintre absolvenţii de liceu buzoieni au promovat examenul, din cei 3937 candidaţi înscrişi.

 

S.D.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.