Constantin POPA

Întors cu forțe proaspete din vacanța de Paște, senatorul buzoian Constantin Popa a intrat direct în pâine fiind hotărât să rezolve în doar trei zile ceea ce și-a pus în plan. Și cum proaspătul senator s-a odihnit suficient odată cu revenirea în fotoliul camerei superioare a Parlamentului, Popa a atacat mai multe probleme care vizează atât politica internă cât și cea internațională. Conform unui comunicat remis de Cabinetul Parlamentar al senatorului PP-DD în săptămâna 7 – 10 mai agenda senatorului buzoian Constantin Popa a cuprins importante acțiuni de politică internă și internațională. Concret, în afara dezbaterilor asupra proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital și a plenului Senatului, a adresat noi interpelări și întrebări pe adresa Ministerului Delegat pentru Cercetare Mihnea Costoiu, a Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin dar și colegului de Cameră votat de buzoienii din municipiu, Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Și cum activitatea parlamentară a senatorului Constantin Popa a fost una destul de susținută în ultimele luni ea a depășit granițele țării ajungând până în Siria acolo de unde românii i-au solicitat ajutorul. Așa se face că, săritor cum îl știm, în calitate de membru al grupului de prietenie cu Siria, Popa a contactat ambasada acestei țări pentru identificarea unor modalități și forme de sprijin pentru cetățenii români aflați la Damasc în zona de conflict, care i-au cerut ajutorul.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.