George Scutaru
Plecarea intempestivă a lui George Scutaru de la Cotroceni la doar câteva săptămâni după ce a fost însărcinat să se ocupe de întocmirea strategiei naționale de apărare a dat naștere multor speculații și este pe cale să îl transforme și pe fostul șef al liberalilor buzoieni dintr-un apropiat al președintelui în inamicul număru unu al acestuia.

Ultimele informații prezentate de presa centrală pun decizia eliberării din funcție a lui Gerge Scutaru fie pe seama ultimelor dezvăluiri făcute de președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu în fața procurorilor, fie pe seama unor legături de familie care l-ar târî pe fostul liberal în diverse dosare penale sau chiar pe seama legăturilor cu anumite servicii cimentate din vremea când Scutaru a activat ca și correspondent de presă la Moscova.

Concret, ultimele date prezentate de jurnaliștii din presa centrală spun că Scutaru ar putea fi implicat în două dosare penale. În primul dosar, fostul liberal ar fi fost turnat de președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent arestat. Bîgiu le-a recunoscut procurorilor că o parte din cei 250.000 de euro, destinați mitei pentru fostul ministru de Interne, Cristian David, au ajuns și la Buzău. Acești bani au fost folosiți în campania electorală din 2008 a organizației județene a PNL Buzău care era condusă chiar de George Scutaru.

Al doilea dosar în care apare numele lui George Scutaru este ”Dosarul ASF” aflat în atenția procurorilor DNA. Soția lui Scutaru a fost angajată la ASF pe filiera Dan Radu Rușanu-Daniel Tudor iar ancheta ar putea să scoată la iveală și alte lucruri incommode pentru fostul consilier prezidențial.

Nu în ultimul rând există voci care spun că Scutaru va face obiectul unui dosar penal pentru încălcarea secretului de stat. Fiind posesorul unui certificat ORNISS(Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat), certificat care îi asigura acestuia accesul la diverse informații secrete, pe piață au apărut informații care acreditează idea că certificatul ar fi fost obținut prin omiterea declarării anumitor aspect din trecutul de 4 ani petrecut de Scutaru la Moscova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.