6 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 48 de ani au fost prinși de jandarmii buzoieni în timp ce tăiau arbori nemarcați pe raza comunei Calvini, în zona forestieră „Olari”, pe care intenționau să-i transporte cu căruțele la clienții care le solicitaseră lemnele. Până la sosirea jandarmilor, însoțiți de specialiștii Ocolului Silvic Cislău, indivizii au reușit să taie aproape 7 metri cubi de lemn pe care urmau să îl comercializeze pentru a face rost de bani. De altfel, hoții le-au declarat oamenilor legii că au recurs la aceste fapte tocmai din cauză că nu aveau alte surse de venit. Întreaga cantitate de lemn a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Cislău în timp ce cele 6 persoane, prinse în fapt, se vor alege cu dosare penale pentru furt de material lemnos.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.