Primăria municipiului Buzău a inaugurat, joi, parcul Iazul Morilor, o investiție de aproximativ un million de euro situată pe strada Frăsinet  între centrele comerciale și Biserica Sfântul Ștefan.

Parcul conține câteva alei cu banci, două lacuri cu o moară de apă, o clădire care  ar urma să găzduiască o cafenea și o miniparcare.

Concomitent cu inaugurarea parcului a avut loc și lansarea unei cărți istorice semnată de Marius Nicoară, Costel Vânătoru și Valeriu Nicolescu  intitulată „Iazul Morilor, leagănul civilizației buzoiene”.

În cadrul ceremoniei de inaugurare a parcului „Iazul Morilor”, primarul Constantin Toma a explicat buzoienilor prezenți că  intenționează într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat să extindă parcul până la intrarea în blocurile de pe Frăsinet. Planul edilului este să realizeze un pasaj subteran pe unde să fie deviate circulația  și o parcare pe două niveluri subterane. Banii necesari pentru aceste lucrări ar urma să fie obținuți, dacă proiectul este considerat unul eligibil, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.