Un nou cutremur cu magnitudinea 3,7 grade Richter s-a produs miercuri, la ora 11:11, în judeţul Buzău. Seismul s-a produs la o adâncime 113,8 kilometri pe raza comunei Gura Teghii.
De la începutul lunii august, aproape zilnic au avut loc cutremure în zona Buzău – Vrancea, cel de miercuri fiind al cincisprezecelea. În 1 şi 2 august, în Buzău au avut loc seisme cu magnitudinea de 4,6 şi 4,9, iar în zilele de 3 şi 4 august cutremurele au fost de 3,8. În ziua de 10 august, au avut loc trei cutremure cu magnitudini de 2,7 şi 2,8.
Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.
Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu, a declarat că, din analizele şi cercetările sale, următorul mare cutremur care se va produce în România va fi în anul 2040 sau în perioada 2077 – 2078. În schimb, directorul INFP, Constantin Ionescu, susţine că nu se pot face astfel de estimări, dar afirma că astfel de seisme sunt normale pentru zona seismică Vrancea.









